|

Domnului Robert B. Zoellick,
Preşedintele Băncii Mondiale
Domnule Preşedinte,
În calitate de preşedinte al Senatului României şi de preşedinte al Partidului Social Democrat, doresc să vă aduc la cunoştinţă intenţiile Parlamentului României cu privire la respectarea angajamentelor asumate în Acordul de finanţare cu Banca Mondială (BM), Fondul Monetar Internaţional (FMI), Comisia Europeană (CE) şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), incusiv în ceea ce priveşte adoptarea urgentă a Bugetului de Stat pe anul 2010.
În urma discuţiilor pe care delegaţiile BM, FMI şi CE le-au purtat cu Partidul Social Democrat şi cu liderii partidelor politice ce formează majoritatea în Parlamentul României, s-a desprins clar ideea că adoptarea bugetului pe 2010 reprezintă o prioritate naţională şi o condiţie obligatorie pentru ca România să respecte Acordul de finanţare.
Pe cale de consecinţă, ţinând cont de interesul naţional al României şi de obligaţiile asumate de România în Acordul cu BM, FMI, CE şi BERD, Parlamentul României, reunit în şedinţa comună din data de 4 noiembrie 2009, a adoptat următoarele:
· Declaraţie referitoare la angajamentul ferm al Parlamentului României de a respecta obligaţiile şi indicatorii macroeconomici stabiliţi prin Acordul încheiat de România cu Fondul Monetar Internaţional;
· Hotărâre privind transmiterea de către Guvernul României a proiectului legii Bugetului de Stat şi a proiectului legii Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pe anul 2010.
În conformitate cu hotărârea pe care Parlamentul României a adoptat-o în baza Art. 67 din Constituţia României, proiectul de buget pe anul 2010 va ajunge în Forumul Legislativ şi va putea fi adoptat în cel mai scurt timp.
Domnule preşedinte,
Ca preşedinte al Senatului României şi preşedinte al PSD, vă asigur că sutem hotărâţi să acţionăm cu toată responsabiliatea pentru a duce la bun sfârşit angajamentele stabilite în Acordul României cu BM, FMI, CE şi BERD.
În acest sens, parlamentarii noştri vor depune luni, 9 noiembrie, o iniţiativă legislativă privind aprobarea, în cel mai scurt timp posibil, a proiectului Legii Responsabilităţii Fiscale. Acest demers face parte din eforturile de a respecta un alt angajament al statului român în relatia cu partenerii săi internaţionali.
De asemenea, doresc să subliniez existenţa unei majorităţi parlamentare stabile, de 65%, care, prin voinţa hotărâtă exprimată în Parlamentul României, garantează pentru respectarea termenilor Acordului şi pentru îndeplinirea angajamentelor ce revin ţării noastre.
Din acest motiv, dincolo de criza politică internă, declanşată de preşedintele României, prin scoaterea PSD de la guvernare şi prin refuzul de a accepta voinţa majorităţii parlamentare şi de a desemna un premier susţinut de 65% dintre parlamentarii de la Bucureşti, vă asigur că Legislativul României rămâne un partener de dialog deschis şi responsabil, care va acţiona cu toată determinarea pentru a respecta obligaţiile asumate.
Vă asigur, de asemenea, că, după data de 6 decembrie, România va pune punct crizei politice existente şi va regăsi drumul normalităţii, al predictibilităţii şi al reclădirii încrederii în relaţia cu partenerii internaţionali. Chiar dacă actualul preşedinte al României nu a acţionat pentru a limita efectele crizei politice şi a costurilor economice ale acesteia, Guvernul pe care România îl va instala după data de 6 decembrie, şi care fără îndoială va avea susţinerea unei majorităţi parlamentare, va lua toate măsurile necesare pentru a combate criza economică şi pentru a îndeplini obiectivele stabilite în relaţia cu instituţiile financiare internaţionale.
Închei această scrisoare reasigurându-vă că Parlamentul României şi partidul pe care îl conduc vor acţiona responsabil şi determinat pentru a respecta obligaţiile asumate de ţara noastră în relaţia cu BM, FMI, CE şi BERD.
Cu toată consideraţia,
Mircea GEOANĂ
Preşedintele Senatului României,
Preşedintele Partidului Social Democrat |